Cronica meciului
Succes eclatant pentru ARSC. În fața unui adversar cu alte pretenții de la clasament, Eagles fiind pe locul 5, Nițu, Gheorghe și compania au făcut un meci uluitor, au speculat toate ezitările de gag ale defensivei adverse și s-au impus, meritat, la capătul unei partide entuziasmante pentru oaspeți. Vulturii au deschis scorul în minutul 8, Alexandru Velnciuc a spart gheața după o acțiune în regie proprie, a luat o minge de la mijlocul terenului, a controlat perfect balonul și, cu un șut de kinogramă, aproape de vinclu, l-a învins pe portarul advers. Apoi, apărarea gazdelor a făcut guturai. Torcică (10) și Dobre (11) au întors evidența, acatistele duminică, la parohia de care aparțin, iar după ce și-a demonstrat aptitudinile de voleibalist și a luat un galben gratuit, Adrian Gheorghe a majorat diferența cu un șut de...fotbalist. 3-1, gazdele nu înțelegeau ce se întâmplă, însă angrenajul lor era ruginit. Gheorghe nu a fost sigur că e înțeles, și-a ales sportul în minutul 19, a rămas la volei, cu un placaj care-l recomandă la fileu chiar și pe Copacabana. ARSC a rezistat cinci minute condamnării dictată de Gheorghe, însă a luat gol, paradoxal, când efectivul numeric a fost restabilit în cote egale. Același Velnciuc și-a onorat fișa postului, a redat speranța revitalizării pentru gazde, însă revenirea avea să rămână în joc de glezne. A trădat și Mircea Diaconu, autogol (32) și era momentul în care vulturii s-au pliat pe clișeu. Golul le-a turnat plumb în ghete. În minutul 39, Torcică Gabriel, cu a lui doppietta, a sigilat rezultatul, unul de gală pentru ARSC, 5-2. La Eagles e ședință, dacă vrei să ai pretenții, astfel de meciuri se câștigă!
Omul meciului: Eric Gabriel Torcică – nota 9.5
Eagles Club Bucuresti vs ARSC - Etapa 11 | LIGA 2B | REZUMAT | | VICTORYCUP CASA PARIURILOR | real madrid houston | |
| 1 Likes | 1 Dislikes |
| 18 views views | 848 followers |
| Sports | Upload TimePublished on 20 Nov 2018 |
Không có nhận xét nào:
Đăng nhận xét